
Consultare publică cu privire la administrarea ariilor naturale protejate din România
București, 18.07.2019
În continuarea procesului de identificare și implementare a celor mai bune metode pentru asigurarea unui management eficace și eficient al ariilor naturale protejate ale României, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (A.N.A.N.P.) a organizat, marți 16 iulie 2019, la sediul central al Agenției, o primă consultare publică la care au participat reprezentanți guvernamentali, membri ai Consiliului Național Științific, ai Academiei Române precum și din partea a 32 de ong-uri preocupate de administrarea patrimoniului natural.
În urma discuțiilor a rezultat un prim set de acțiuni prioritare necesare pentru conservarea și protejarea capitalul natural, consolidarea rezilienței ecologice, folosirea eficientă a resurselor naturale, protejarea sănătății și bunăstarii oamenilor orientate pe:
1. ECHILIBRU. O analiză urgentă la nivelul ariilor naturale protejate urmărind: managementul, monitorizarea, evaluarea de stare, a resurselor naturale (ape, fond silvic, floră, faună,..), serviciilor ecosistemice, alocării de fonduri structurale și fonduri de mediu, poluării, gestionarii deșeurilor, activităților cu impact semnificativ.
2. LEGE. Consolidarea cadrului fundamental legislativ de mediu pentru ariile naturale protejate prin integrarea conceptelor și inițiativelor legislative de mediu în legislația din alte domenii cum ar fi: politica regională, agricultura, pescuitul, energia, cultura, educația și transporturile.
3. INOVAȚIE. Necesitatea realizării unui cadru partenerial cu autoritățile locale pentru investiții curate care să susțină competitivitatea și dezvoltarea în România a unei economii circularecare să contribuie la reducerea consumului de resurse și la crearea de locuri de muncă respectând, concomitent, limitele naturale.
4. CAPITAL. Patrimoniul natural, considerat esență a civilizației, având la bază biodiversitatea, împreună cu cea mai de preț bogăție a unei țări, capitalul uman, implică o dezvoltare a A.N.A.N.P. pe direcția identificării celor mai bune practici parteneriale în scopul administrării ariilor naturale protejate, asociată cu nivelul profesional ridicat al personalului angajat în managementul ariilor naturale protejate.
A.N.A.N.P. propune constituirea unui grup consultativ, cu rol inovator, care să contribuie la consolidarea procesului de operaționalizare al instituției, să fundamenteze elaborarea unui plan pentru dezvoltarea și eficientizarea activității sale și intensificarea procesului de consultare și cooperare având ca scop elaborarea unui plan strategic de acțiune privind managementul rețelei de arii naturale protejate din România.
Președinte,
Adi CROITORU
