
Întâlnire de lucru a conducerii ANANP cu primarii din Gorj
În continuarea seriei de întâlniri de lucru inițiată de către conducerea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) cu reprezentanții UAT-urilor din țară, în ziua de joi, 19 septembrie 2019, la sediul Prefecturii Gorj, în prezența domnului prefect Ion Cristinel Rujan, reprezentanții ANANP s-au întâlnit cu primarii și secretarii comunelor, orașelor și municipiilor din județul Gorj.
Reprezentanții UAT-urilor gorjene au luat act de operaționalizarea Structurii Teritoriale Gorj a ANANP, atribuțiile specifice acesteia precum și de identificarea problemelor și a soluțiilor aferente în activitatea desfășurată până în acest moment în județul Gorj. Au fost prezentate aspecte privind partea de avizare și de reglementare, modalitățile de management aplicat în mod unitar la nivelul întregii țări. S-au dezbătut problemele care apar inevitabil în relația dintre ANANP, UAT-uri și cetățean, prezentându-se soluțiile de rezolvare a lor în acord cu legislația curentă.
De asemenea, un subiect care a atras interesul celor 65 de reprezentanți ai UAT-urilor prezenți la întâlnire l-a reprezentat expunerea de către doamna președinte Adi Croitoru a acțiunilor specifice de reconstrucție ecologică – în baza prevederilor Ghidului privind reconstrucția ecologică a ecosistemelor degradate și a anexelor aferente -, analiza tipurilor de ecosisteme forestiere degradate și semi-degradate, de pajiști degradate și semi-degradate, lacustre și de râu.
În final, a avut loc o dezbatere cu privire la eligibilitatea ofertanților, tipurilor de proprietate a terenului precum și tipologia activităților finanțabile prin această măsură, cei prezenți considerând informațiile extrem de utile în perspectiva proiectelor pe care le pot implementa.
