Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş
Este situat în zona central nord-estică a României, în grupa centrală a Carpaţilor Orientali, pe raza administrativă a judeţelor Harghita şi Neamţ şi a fost constituit în 1990 pe o suprafaţă de 6575 hectare. Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş reprezintă o arie naturală protejată de un deosebit interes ştiinţific din punct de vedere geologic, geomorfologic, paleontologic, peisagistic dar şi din punctul de vedere al diversităţii biologice.
Din punct de vedere geografic parcul se situează în Masivul Hăşmaş – Hăghimaş, care ocupă o poziţie centrală în Carpaţii Moldo–Transilvani, însemnată subdiviziune a Carpaţilor Orientali. În partea de nord suprafaţa Parcului Naţional se întinde în principal pe zona Lacului Roşu şi a Cheilor Bicazului.
Munţii Hăşmaş prezintă trăsături particulare care le conferă o personalitate geografică aparte. Printre acestea se numără: prezenţa calcarelor şi dolomitelor pe toată lungimea lor, din care rezultă un relief relativ mai înalt (1600 – 1700 m) cu abrupturi şi vârfuri semeţe, izolate, chei adânci spectaculoase, turnuri, ace, lapiezuri, alveole, o fragmentare longitudinală şi transversală a reliefului destul de mare. Versantul estic al Hăşmaşului Mare cade spre Valea Oltului sub forma unui abrupt calcaros, cu multe formaţiuni spectaculoase. Reţeaua hidrografică ce intersectează calcarele şi conglomeratele mezozoice străbate adesea aceste formaţiuni prin chei sălbatice cum ar fi Cheile Bicazului, Cheile Duruitoarei, Cheile Şugăului, Cheile Bicăjelului.
Rezervaţii naturale care se regăsesc pe suprafaţa Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş: Cheile Bicazului, Lacul Roșu, Cheile Șugăului, Avenul Licaș, Masivul Hășmașul Mare, Piatra Singuratică-Hășmașul Negru
Cheile Bicazului sunt o tăietură de circa 5 km lungime adâncită de apa râului Bicaz (ce curge pe traseul vechi al unui sinclinal fragmentat de falii). Pe traseul cheilor, apa coboară o diferenţă de nivel de cca. 320 m. Este cel mai cunoscut şi cel mai atrăgător defileu al Carpaţilor Orientali. Astăzi este cunoscut şi sub numele de “paradisul alpiniştilor”. Peisajul cheilor este caracterizat de monumentele verticale de stâncă reprezentate de abrupturile Suhardului Mic și ale Surducului, pereţi care ajung la 300-350 m înălţime, uneori spre 500 m. Piatra Altarului, cu înaltimea ei de 1154 m este masivul stâncos cel mai impunator al punctului de început al Cheilor Bicazului.
În aval de Serpentina Mare, Piatra Poienii şi Muntele Bardoş se apropie doar la câțiva metri. Acest loc se numește Poarta Iadului după care mai jos urmează locul numit Pridvorul Iadului. Apoi cheile se lărgesc, până la stâncile Turnului Negru. Înainte de vărsarea Bicăjelului în Bicaz se aflăun pod neterminat, care se numește Podul Ungurilor, început în anii 1940. Inițial podul a fost proiectat pentru ocolirea celei mai periculoase porțiuni a cheilor, Gâtul Iadului, dar nu s-a putut termina din cauza războiului. În stânga podului, se înalţă Peretele Bardosului cu Santinela de la Gâtul Iadului. De la vârsarea pârâului Bicajel începe cea mai spectaculoasâ zonă a cheilor cu o lungime de 800 m, numit Gâtul Iadului, care se strecoară între Piatra Surducului şi Peretele Bardosului. Drumul care străbate Cheile Bicazului, acest defileu săpat în piatră, este plin de serpentine de o rară frumuseţe, iar pe peretii imenşi de calcar ai stâncilor se ascund peşteri.
Lacul Roşu, situat în amonte de Cheile Bicazului, este un lac natural format în iulie 1837 prin alunecarea unui pinten format din grohotişuri de pe versantul nord-vestic al Muntelui Ghilcoş (Muntele Ucigaşu). Datorită înfiltrațiilor de apă în urma ploilor abundente din acea perioadă, straturile din apropierea vârfului Ghilcoș (1.381 m) s-au prăbușit, alunecând pe un strat de argilă, închizând valea în care pâraiele Roșu, Licaș, Oilor și Suhard, cu un mare debit de apă, s-au adunat formând lacul.
Lacul are o suprafaţă de aproximativ 13 hectare şi o adâncime maximă de 10,5 m şi este situat la altitudinea de 983 m. O caracteristică a lacului sunt cioturile copacilor ce acopereau odinioară coasta muntelui, străpungând acum oglinda de apă cu reflexe roşiatice. Piscurile munților ce coboară prăpăstioși până la malul lacului amplifică frumusețea și atracția acestei minuni a naturii.
Lacul, a primit numele de Lacul Ucigaş (Lacul Roşu) după o legendă, care susţine că stâncile pornite la vale au acoperit un cioban omorându-i atât oile , cât şi câinele şi măgarul. Sângele astfel vărsat a determinat culoarea roşie a apei, numele lacului devenind atât Lacul Roşu, cât şi Lacul Ucigaş.
Avenul Licaş situat la 1650 m altitudine, la 200 m nord de vârful Licaş(1675 m), apare în documente scrise din 1864, dar a fost cartat doar în 1964, de György Stefanik și József Frecska. Avenul are 51 m adâncime, cu diametrul deschiderii de 8 m, o îngustare de 3 m, pentru ca la bază diametrul să fie de 9 m. Are un dop de zăpadă şi gheață de 3 m grosime instalat la 34 m adâncime, dop care prezintă o strâmtă deschidere pe timpul verii, când devine accesibil și sectorul de jos, care se termină pe un depozit de bolovani.
Cheile Șugăului, o zona sâncoasă deosebit de frumoasă, sub formă de canion cu o lungime de 350 m pe care se află un şir de cascade. Aceasta împreună cu masivul calcaros Munticelu reprezintă un sit natural de excepţie datorită unicităţii patrimoniului natural de care dispune. Întâlnim aici specii endemice de plante, izvoare petrifiante cu formare de tuf calcaros, rarităţi faunistice, relief exo şi endocarstic, calcare fosilifere şi un peisaj mirific. Până la construirea drumului forestier de pe valea Șugăului în zona locuită din Bârnadu se putea ajunge numai prin chei. Pentru a uşura accesul, localnicii au construit un pod în chei, pe bârne transversale, o adevărată capodoperă a tehnicii populare.
Hășmașul Mare face parte din masivul Carpaților Orientali care sunt renumiți prin varietatea, complexitatea reliefului şi structurii geologice. Munţii Hăşmaş se numără printre unităţile montane cele mai frumoase din Carpaţii Orientali. Creasta principală şi unele ramificaţii abundă în fenomene carstice, iar piscurile Tarcău, Ecem(1707 m), Vârful Ascuţit, Piatra Singuratică (1587 m), Hăsmaşul Mare (1792 m), Hăşmaşul Negru (1772 m) încununează cu dantele albe faldurile pădurilor de fag şi de molid. Casă a apelor bogate, Hăşmaşul stă la izvoarele marilor râuri Olt, Bicaz, Putna, Bistricioara. În anumite sectoare apar şi acumulări de grohotiş rezultate în urma proceselor de dezagregare care afectează pereţii de calcar cum este şi fascinantul grohotiş Moara Dracului, aflat la baza muntelui Ecem. Versantul estic al Hăşmaşului Mare cade spre Valea Oltului sub forma unui abrupt calcaros, cu multe formaţiuni spectaculoase.
Vechea denumire a masivului Hăşmaş, cunoscută şi astăzi de mulţi localnici este Curmătura. Denumirea de Curmătură este cea mai adecvată, pentru că redă fidel aspectul masivului calcaros astfel numit. Privind de la Sândominic, din Depresiunea Ciuc, în masivul mult alungit se deschide o curmătură adâncă, în care se înalţă vârful izolat, Piatra Singuratică.
Link-ul către site-ul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș: http://www.cheilebicazului-hasmas.ro/
Link-ul către pagina de facebook a Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș: https://www.facebook.com/pnbicaz/
[huge_it_gallery id=”72″]
