Comunicat de presă
București, 13.09.2019
Întâlnire de lucru a conducerii ANANP cu primarii buzoieni
În ziua de joi 12.09.2019, la sediul Prefecturii Buzău, a avut loc o întâlnire de lucru a conducerii Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) cu primarii U.A.T.-urilor buzoiene. La ședință a participat doamna Carmen Ichim, prefectul județului Buzău.
Cu această ocazie li s-a adus la cunoștință primarilor buzoieni operaționalizarea de către ANANP a Structurii Teritoriale Buzău a Agenției. Le-au fost prezentate atribuțiile specifice precum și identificarea de către aceasta a problemelor și a soluțiilor aferente în activitatea desfășurată până în acest moment în județul Buzău: partea de avizare și de reglementare, aspecte referitoare la modalitățile de management aplicat în mod unitar la nivelul întregii țări. Au fost subliniate de asemenea problemele care apar frecvent în relația dintre ANANP, UAT-uri și cetățean, prezentându-se soluțiile de rezolvare în acord cu legislația actuală.
Un subiect de interes pentru cei 85 de primari buzoieni prezenți la întâlnire l-a reprezentat expunerea de către doamna președinte Adi Croitoru a acțiunilor specifice de reconstrucție ecologică – în baza prevederilor Ghidului privind reconstrucția ecologică a ecosistemelor degradate și a anexelor aferente -, analiza tipurilor de ecosisteme forestiere degradate și semi-degradate, de pajiști degradate și semi-degradate, lacustre și de râu. În final, a avut loc o dezbatere cu privire la eligibilitatea ofertanților, tipurilor de proprietate a a terenului precum și tipologia activităților finanțabile prin această măsură.
ANANP
Serviciul de Comunicare și Relații cu Publicul