ROSCI0128 NORDUL GORJULUI DE EST
Din punct de vedere administrativ aria se află pe teritoriul a 2 judeţe, 96% din suprafaţă fiind localizată în partea de nord-est a judeţului Gorj, restul de 4% în partea de vest a judeţului Vâlcea. Teritoriul este în cea mai mare parte lipsit de localităţi cu excepţia celor dispuse de-a lungul limitei sudice și a zonei Rânca. Situl Natura 2000 ROSCI0128 Nordul Gorjului de Est este situat pe teritoriul administrativ al localităţilor Vaideeni din judeţul Vâlcea și Polovragi, Baia de Fier, Novaci, Crasna, Mușetești și Bumbești-Jiu din judeţul Gorj. Din punct de vedere geografic, situl ROSCI0128 Nordul Gorjului de Est este situat în Carpaţii Meridionali, ocupând partea sudică a Munţilor Parâng şi partea de vest a munţilor Căpăţânii. Amplasat într-un vast amfiteatru natural aproape nealterat, cu un ecart altitudinal de 2.319 m dezvoltat pe o distanţă transversală de sub 25 km, se situează în regiunile biogeografice alpină și continentală, în ecoregiunea Carpaţilor Meridionali pe versantul sudic al sectorului de vest al acestora, între interfluviul Olteţ-Cerna la răsărit, Parcul Naţional Defileul Jiului la apus și între cumpăna apelor la nord şi drumul submontan Apa Neagră – Bumbești – Racoviţa, la sud.
Limitele sitului ROSCI0128 Nordul Gorjului de Est, sunt materializate cu marcaje realizate printr-un pătrat de culoare verde cu marginile galbene.
Situl ROSCI0128 Nordul Gorjului de Est se suprapune cu 5 arii naturale protejate declarate prin Legea nr. 5/2000, și anume Peștera Muierii – Rezervație științifică, Peștera iedului – Monument al naturii, Peștera Polovragi – Rezervație naturală, Pădurea Polovragi Rezervație naturală, Cheile Oltețului – Rezervație naturală.
A fost desemnată sit de importanță comuniară pentru conservarea populaţiilor a 4 specii de plante, 11 specii de mamifere, 2 specii de amfibieni, 3 specii de pești, 2 specii de nevertebrate şi 25 de habitate.
[huge_it_gallery id=”55″]