Parcul Național Buila Vânturarița
Parcul Național Buila Vâturarița care face parte și din Rețeaua Natura 2000 a fost înființat prin H.G 2151/2004 și este cel mai mic parc naționl din România având o suprafață, conform H.G, de 4186 ha, fiind situat în Județul Vâlcea, în Sudul Munților Căpățâni, pe raza localităților Băile Olănești, Bărbătești și Costești.
Parcul cuprinde creasta calcaroasă liniară Buila –Vânturarița care sunt cele mai impunătoare masive care dau și denumirea parcului. Acesta se întinde pe o lungime de 14 km de la Vest de Cheile Bistriței la Est de Cheile Olăneștiului (Folea) și având o lățime între 2-4 km, atingând cea mai mică înălțime la intrarea în Cheile Bistriței (550 m) și înălțimea maximă în Vârfurile Vânturarița (1885 m) și Buila (1849 m).
Masivele calcaroase conferă parcului un caracter de insularitate în cadrul Munților Căpățâni și prezintă numeroase forme exocarstice (chei,abrupturi calcaroase, doline, lapiezuri, grohotișuri calcaroase, hornuri, ace, strungi) și endocarstice (avene și peșteri). Acestea împreună cu formele munților realizează câteva peisaje unice care conferă o frumusețe aparte Parcului Național Buila Vânturarița.
Accesibilitatea dificilă i-au pus în evidență caracterul sălbatic ceea ce a permis păstrarea a numeroase elemente ale patrimoniului natural ꞉ habitate naturale, păduri seculare, situri mineralogice și paleontologice, peșteri și numeroase specii de floră și faună.
Existența în interiorul ori în imediata vecinătate a parcului a mănăstirilor istorice꞉ Pătrunsa, Arnota, Bistrița, Horezu ori a schiturilor Iezer, Pahomie, Păpușa, 44 de Izvoare și a bisericilor rupestre din Peștera Sf. Grigore Decapolitul (Peștera Liliecilor) precum și a comunităților monahale și numărului semnificativ de pustnici îi conferă Builei un loc aparte pe harta spirituală a României și o atracție pentru turiștii monahali.
Numărul mare de trasee turistice (19) și tematice (3) raportate la dimensiunea parcului precum și numeroasele zone de escaladă din Cheile Cheii, Cheile Folea, Cheile Bistriței fac din Parcul Național Buila Vânturarița o atracție irezistibilă pentru montaniarzi și pasionați de alpinism.
Numărul impresionant de chei (din cele 5 cursuri de apă care străbat parcul ꞉ Olănești, Cheia, Otăsău, Costești,Bistrița doar Otăsăul nu formează sector de chei), de peșteri (100 din care 10 sunt protejate prin Legea 5/2000), rezervația de tisă de la Cheia și rezervația Muntele Stogu precum și păstrarea unor tradiții și obiceiuri locale, la care se adaugă arhitectura tradițională, specifică „Olteniei de sub Munte”, sunt alte elemente care îi conferă o particularitate Parcului Național Buila Vânturarița și o atracție în plus pentru iubitorii de natură .
[huge_it_gallery id=”67″]