Piatra Şoimului – Scorţeni – Gârleni -ROSPA0138
A fost declarata arie de protecţie specială avifaunistică prin HG nr. 971/2011 pentru modificarea şi completarea HG nr.1284/ 2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România şi are o suprafaţă de cca. 37.445 ha.
Aria de protecţie specială avifaunistică a fost declarată pentru protecţia a 18 specii de păsări de interes comunitar, dintre care cele mai importante sunt speciile cuibăritoare precum: Aquila pomarina, (acvilă ţipătoare mică), Crex crex (cristel de câmp), Caprimulgus europaeus (caprimulg), Falco peregrinus (şoim călător), Emberiza hortulana (presură de grădină), Ficedula parva (muscar mic), dar şi cele rezidente sau aflate în pasaj
Aria de protecţie specială avifaunistică ROSPA0138 Piatra Şoimului – Scorţeni – Gârleni se întinde in proporţie de cca 55% pe teritoriul judeţului Neamţ, reprezentând 20.595 ha şi in proporţie de 45% pe teritoriul judeţului Bacău – cca 16.850 ha.
Limitele ROSPA0138 Piatra Şoimului- Scorţeni- Gârleni în coordonate Stereo 70 pot fi descărcate de pe pagina de internet a autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului; includ rezervaţia naturală de tip forestier Pădurea Arsura – cod naţional 2.129, aflată in judeţul Bacău, comuna Mărgineni, pe raza Ocolului Silvic Fântânele, UP II Fântânele, ua 40B, cu o suprafaţă de 34,5 ha, in custodia Direcţiei Silvice Bacău, iar pe o suprafaţă de cca 6000 ha ROSPA0138 se suprapune cu ROSCI0156 Munţii Goşman, aflat integral pe raza judeţului Neamţ.
Administratorii fondului forestier, atât proprietate publică a statului, cât şi proprietate publică şi privată a unităţilor teritorial administrative şi a persoanelor fizice şi juridice, sunt Ocoalele Silvice Roznov şi Tazlău din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ, Ocoalele Silvice Fântânele si Moinești din cadrul Direcţiei Silvice Bacău şi Ocolul Silvic Bisericesc Bacău. Fondul forestier administrat de ocoalele silvice din judeţul Neamţ sunt proprietate publică de stat in cea mai mare proporţie, însă in judeţul Bacău, fondul forestier se află în atât in proprietate publică a statului cât şi in proprietate publică şi privată a unităţilor teritorial administrative şi a persoanelor fizice şi juridice.
Conform Formularului standard Natura 2000, situl se afla in aria teritoriala a 15 comune si orase dintre care 8 in raza judetului Bacau si 7 in raza judetului Neamt:
– Judeţul Bacău – Balcani, Blăgeşti, Gârleni, Hemeiuş, Mărgineni, Pârjol, Scorţeni, Strugari;
– Judeţul Neamţ – Borleşti, Cândeşti, Dumbrava Roşie, Piatra Şoimului, Piatra-Neamţ, Rediu, Tazlău.
Responsabilitatea managementului ariei de protecţie specială avifaunistică ROSPA0138 Piatra Şoimului – Scorţeni – Gârleni revine Regiei Naționale a Pădurilor prin Direcția Silvică Neamț, în conformitate cu Convenția de custodie nr. 328/03.03.2014, încheiată între Direcția Silvică Neamț și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, iar ulterior cu Agentia Nationala pentru Protectia Mediului.
Pana la realizarea si aprobarea Planului de Management, in derularea managementului ariei de protecţie specială avifaunistică ROSPA0138 Piatra Şoimului – Scorţeni – Gârleni, si implicit al celorlalte arii protejate incluse, sunt aplicate in mod continuu atat prevederile legate de conservarea biodiversitatii, ce se regasesc in mod direct in prevederile amenajamentelor silvice, cat si masurile de minime de conservare stabilite prin planul de actiune realizat de custode.
[huge_it_gallery id=”69″]