SĂRBĂTOARE A CENTENARULUI ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA SUB SEMNUL RESPECTULUI PENTRU NATURĂ ȘI ISTORIE
”Patriot PRO Patrimoniul în județul Hunedoara. 100 de ani de Natură – 100 de ani de Istorie” Sub acest generic s-a desfășurat astăzi la Centrul de Conferințe Râul Mare – Brazi, din comuna hunedoreană Râu de Mori, o inedită conferință a proaspăt înființatei Agenții Naționale pentru Arii Naturale Protejate. La eveniment au participat reprezentanți ai Prim-ministrului României, ai Ministerului Mediului, parlamentari, veterani de război, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale și județene.
Nu întâmplător, organizatorii au ales acest loc pentru desfășurarea acestei conferințe organizate sub semnul Centenarului, deoarece în județul Hunedoara se află, de mai bine de 80 de ani, una dintre cele mai vechi și cele mai importante arii naturale protejate din România și din lume: Parcul Național Retezat. De altfel, la nivel național, județul Hunedoara ocupă primul loc în ceea ce privește suprafața ariilor naturale protejate.
În cadrul evenimentului, au fost dezbătute teme privind importanța protejării și promovării patrimoniului natural și cultural în contextul dezvoltării durabile locale, precum și prezentarea patrimoniului natural și cultural al județului Hunedoara. Au fost abordate teme privind dezvoltarea strategică la nivel județean bazată pe valorile patrimoniului natural și cultural. Ariile naturale protejate reprezintă un impediment pentru primarii din județul Hunedoara. Edilii prezenți la acest eveniment au subliniat faptul că suprafețele mari ocupate de zonele ocrotite pun în pericol proiectele comunitare. Ei spun că restricțiile legale impuse pentru ariile naturale protejate aduc doar deservicii comunităților. Sunt constrângeri, cu care proprietarii din aceste zone se confruntă și întâmpină probleme atunci când doresc să construiască, să exploateze pășunile, să acceseze fonduri nerambursabile sau chiar să-şi facă aprovizionarea cu lemne de foc din pădurile comunale.
Președinta A.N.A.N.P. Adriana Croitoru a subliniat peocuparea Guvernului României în vederea realizării unei administrări eficiente a ariilor naturale protejate și asigurării unui proces unitar de evaluare și emitere a avizelor în cadrul procedurilor de reglementare, ariile naturale protejate fiind astfel administrate de statul român prin A.N.A.N.P., astfel încât existența ariilor natural protejate să devină un avantaj și oportunitate pentru comunitățile locale.
Prezent la eveniment, ca reprezentant al Consiliului județean Hunedoara, administratorul public Costel Avram a declarat: ”Este o onoare pentru noi să fim acasă la această Conferință Națională ”Patriot Pro Patrimoniu” și vă mulțumim că ați ales Județul Hunedoara ca destinație pentru inaugurarea acestui tip de eveniment în România. Sunt sigur totodată că alegerea dumneavoastră nu a fost întâmplătoare. Hunedoara se poate lăuda că este bogată având un portofoliu impresionant în domeniul ariilor protejate, dacă nu primul pe țară, sigur în top 3 național”.
Evenimentul din comuna Rîu de Mori a fost dublat și de o festivitate de înmânare a unor diplome de onoare și a unui produs filatelic dedicat veteranilor de război din regiune.De asemenea, a fost vizitată expoziția de artă populară și obiecte din Primul Război Mondial, din colecția Ana TRIC. La conferință a fost prezent și Ștefan Gros, cel mai în vârstă ”tânăr pensionar” din România, în vârstă de 101 ani.